Ro   En  

Activități de instruire la Vulcănești și la Taraclia



Un nou seminar de instruire a fost organizat, pe 29-30 septembrie, la Taraclia și la Vulcănești, reunind reprezentanții a 13 localități beneficiare ale Proiectului SARD Gagauzia Taraclia.

 

Acesta a avut pe agendă managementul proprietății publice, parteneriatul public-privat și cooperarea intercomunală. Subiectele au fost alese pe baza rezultatelor sondajului realizat de către consultanți, în perioada 19-26 august, în Găgăuzia și r. Taraclia. Sondajul a stabilit profilul respondenților, măsura în care sunt interesați să participe la alte instruiri, subiectele considerate cele mai importante și durata instruirilor. BCI a organizat anterior, la Vulcănești și la Taraclia, un alt modul de instruire despre managementul proiectelor.  

   

Acesta seminare se desfășoară în cadrul proiectului "Susținerea Agriculturii și Dezvoltării Rurale în UTA Găgăuzia și Taraclia" (SARD), finanțat de Uniunea Europeana si implementat de PNUD Moldova. Activitățile de instruire au fost realizate de experții Business Consulting Institute.  

 

Proiectul de față îşi propune să intensifice colaborarea dintre autorităţile naţionale şi cele regionale din UTA Gagăuzia, raionul Taraclia şi localităţile învecinate, pentru ca împreună să contribuie la dezvoltarea social-economică a acestei regiuni şi a Republicii Moldova în general. 

30.09.16